Desi fosilele actuale indica faptul ca animalele multicelulare au aparut acum 640 de milioane de ani, diversitatea speciilor a fost scazuta pana acum aproximativ 530 de milioane de ani. In acea perioada a avut loc o „explozie” a numarului de specii marine, printre ele numarandu-se artropodele, echinodermele si vertebratele. Termenul de „explozie” este pus intr-un context geologic: aceasta „explozie” s-a intins pe o perioada de 10-30 de milioane de ani, perioada comparabila cu durata necesara evolutiei majoritatii mamiferelor. Aceasta diversificare rapida ridica intrebari fascinante ce includ evolutia organismelor cu parti tari (ce fac fosilizarea mai usoara), aparitia ochilor, si dezvoltarea unor noi gene ce permit evolutia independenta a unor parti ale organismului.
De-a lungul unei perioade de 30 de milioane de ani au aparut, prin evolutie, molustele, echinodermele, artropodele, viermii si cordatele (incluzand vertebratele). Dupa cum precizeaza Richard Dawkins: „E ca si cum ar fi fost puse in acel loc, fara sa existe o dovada a evolutiei lor.” Dawkins nu afirma ca stie de ce exista atat de putine fosile precambriene, dar banuieste ca „se poate ca multe dintre aceste animale sa fi avut doar corpuri moi: fara cochilii sau oase care sa se fosilizeze.”
Cea mai veche bacterie fosilizata are varsta de 3,5 miliarde de ani. Doua miliarde de ani mai tarziu, au aparut algele – organisme celulare, ce posedau nucleu si cromozomi. Nevertebratele marine ce aveau exoschelete si cochilii din chitina si calciu sunt mai predispuse la fosilizare decat creaturile cu corpuri moi. Un alt factor posibil ce a contribuit la mentinerea fosilelor e faptul ca, in acea perioada, majoritatea suprafetelor de uscat erau situate la Tropice sau in emisfera sudica.
Inaintea Perioadei Cambriene, exista viata pe Pamant, dar animalele mari inca nu aparusera. O posibila explicatie ar fi faptul ca respiratia nu era posibila. De abia in Cambrian concentratia de oxigen, din oceane si atmosfera, a fost suficient de mare. O alta explicatie e faptul ca Pamantul a fost inghetat pana la inceputul erei Cambriene, iar incalzirea brusca a provocat un „soc climatic” care a declansat evolutia animalelor multicelulare. Exista si alte posibilitati ce ar putea explica „explozia” vietii din Cambrian.
Creationistii cred ca „explozia” cambriana constituie o dovada impotriva evolutiei, o dovada ce sustine ipoteza unei fiinte magice invizibile care a creat speciile pe rand. Jerry Coynes are o opinie diferita:
„Multe animale si plante nu apar ca fosile decat dupa perioada Cambriana: pestii cu oase si plantele au aparut acum 440 de milioane de ani, reptilele acum 350 de milioane de ani, mamiferele acum 250 de milioane de ani, plantele cu flori acum 210 milioane de ani, iar stramosii oamenilor au aparut acum 5 milioane de ani. Aparitia treptata a acestor grupuri nu ofera suport pentru creatia instantanee si statica. Daca fosilele sunt opera unui creator inteligent, si daca tinem cont de distrugerea si crearea repetata a unor noi specii care, intamplator, au trasaturi comune cu descendentii lor distrusi, atunci acest lucru reflecta nemultumirea creatorului fata de creatiile sale”.
Cert este ca fosilizarea este un proces imperfect. Richard Dawkins spune ca „daca aranjam, in ordine cronologica, toate fosilele existente, ele nu o sa formeze o secventa completa de schimbari perceptibile”. Eldredge si Gould au propus teoria echilibrului punctual ce se bazeaza pe ideea ca uneori nu exista etape intermediare de evolutie: uneori are loc o evolutie spontana urmata de perioade in care nu mai au loc niciun fel de schimbari evolutive. Dar Eldredge si Gould recunosc faptul ca fosilele lipsa se pot datora imperfectiunii procesului de fosilizare.
Creationistii adora sa ii citeze, in afara contextului, pe Gould si pe Dawkins. Christie Syftestad spune ca „insusi Stephen Jay Gould recunoaste ca fosilele actuale contrazic selectia naturala”. In lucrarea sa, Structura Teoriei Evolutioniste, Gould afirma ca unul din motivele importante care au stat la baza cartii a fost incercarea de a sintetiza o reformulare substantiala a structurii teoriei evolutioniste, o reformulare care sa contina toate curentele revizioniste unite intr-un singur argument de forma si continut diferit, dar suficient de apropiat de baza sa darwiniana pentru a ramane in cadrul aceleiasi logici.
Dar, spre deosebire de creationisti si de adeptii proiectului inteligent, Gould era un om de stiinta. Lipsa fosilelor precambriene nu l-a facut sa creada ca e timpul sa renunte la stiinta si sa apeleze la zei sau la alte fiinte magice a caror bagheta creaza specii individuale, dupa cum scrie in Biblie. Nu, Gould mentioneaza, cu mandrie chiar, ca paleontologii continua sa cerceteze straturile sedimentare corespunzatoare in cautarea vietii precambriene:
– de exemplu, primul grup important de animale, numit fauna Ediacara dupa numele localitatii australiene unde a fost descoperit, a trait cu 600 de milioane de ani in urma, pana in perioada „exploziei”, lasand eventual cativa membri supravietuitori in urma. Aceste creaturi mari (atingeau lungimea de un metru, desi marea majoritatea avea doar cativa centimetri) avea o forma plata, compusa din numeroase sectiuni, si nu pareau sa aiba orificii corporale.
Creationistii si promotorii proiectului inteligent sunt propagandisti antistiintifici. Ei presupun ca nicio investigatie stiintifica nu va reusi sa produca mai multe date relevante pentru intelegerea procesului evolutiei ce a aparut acum cateva miliarde de ani. Pe scurt, singurul lor interes in stiinta e sa tinteasca acele zone in care Stiinta inca cauta raspunsuri si sa declare ca aceste raspunsuri nu pot fi gasite decat apeland la o fiinta magica care poate face ca toate datele sa se potriveasca cu felul in care e inteleasa Biblia.
Unii dintre acesti sarlatani piosi indraznesc chiar sa sustina ca evolutia este falsa si nestiintifica. Aceasta este pozitia oficiala a lui Frank Sherwin de la Institutul de Cercetari Creationiste, o organizatie compusa din fanatici religiosi ce considera ca misiunea lor crestina e demonstrarea „falimentului stiintific al evolutiei”. Conform lui Sherwin (intr-un articol scris de sora lui, Elisabeth), „explozia” cambriana neaga evolutia. Frank considera ca un adevarat cercetator crede in Biblie si apeleaza la o fiinta invizibila magica pentru a-i rezolva problemele stiintifice. Sora lui accepta proiectarea inteligenta deoarece „este iritata de aroganta evolutionistilor ce pretind ca au toate raspunsurile”. Faptul ca fratii Sherwin sustin ca evolutionistii au toate raspunsurile demonstreaza ca ei nu au citit niciuna din lucrarile lui Dawkins sau Gould.
Creationistii si adeptii proiectarii inteligente isi fac aparitia, asemenea unor sacali, doar atunci cand evolutionistii nu sunt capabili sa dea raspunsuri. Tot ceea ce fac acesti sacali piosi e sa declare ca o cercetare mai aprofundata e lipsita de orice temei, ca este timpul sa renuntam si sa recunoastem faptul ca doar un miracol ar putea rezolva problema. Acesti impostori piosi discuta problema nu ca niste cercetatori, ci ca niste propagandisti (Ce vrei sa crezi? Ca esti o mazga efemera sau un spirit nemuritor?). Asa vorbesc oamenii ce nu au niciun interes fata de universul magnific din jurul lor. Asa vorbesc oamenii ce au un prieten imaginar ce le permite sa nu mai gandeasca si sa declare dogmatic ca el detine toate raspunsurile, prin urmare nu mai este nevoie sa cerceteze aceasta lume minunata si plina de fiinte vii.
Dar daca una dintre parti are dreptate?
Atat Richard Dawkins cat si Jerry Coyne, considera ca acceptarea predarii in scoli a creationismului sub forma sa contemporana, proiectarea inteligenta, ar avea consecinte dezastruoase.
Suna rezonabil, nu e asa? E o propunere modesta. De ce sa nu se predea copiilor variantele „ambelor parti” si sa fie lasati sa decida pe cont propriu care din ele este adevarata? La prima vedere, cuvintele „ambele parti” incalzesc inima educatorilor de pretutindeni.
Un subiect controversat necesita o documentare serioasa, citirea argumentatiilor partilor implicate, expunerea impartiala a acelor argumente si emiterea unei decizii echilibrate. Aceasta decizie echilibrata este temperata de maxima: „Atunci cand doua puncte de vedere sunt exprimate cu o intensitate egala, adevarul nu se afla in mod necesar la mijloc. Este posibil ca una dintre parti pur si simplu sa greseasca.”
Controversele au o enorma valoare educationala. Deci, ce este asa de gresit in a preda ambele variante ale asa-zisei controverse dintre evolutionism si creationism (proiectarea inteligenta)? Si nu cumva sa va lasati pacaliti de acest eufemism. Proiectarea inteligenta nu reprezinta o noutate. E doar creationismul camuflat sub alt nume (si cu un oarecare succes, datorat publicitatii) pentru a fi ferit de cerinta obligatorie a constitutiei de separare a bisericii de stat.
De ce ar dori Dawkins si Coyne, doi educatori cu experienta si promotori ai metodei „ambelor parti”, alaturi de care se afla aproape toti biologii, sa faca o exceptie in cazul controversei dintre evolutionism si creationism? De ce este gresit aplicarea ideii, aparent rezonabila, „e corect sa studiati ambele versiuni”? Raspunsul este simplu. Aceasta nu este o controversa stiintifica. Este doar o pierdere de timp, deoarece stiinta evolutionista, poate chiar mai mult decat oricare alta stiinta, poseda din plin controverse adevarate.
Printre controversele cu care tinerii biologi se confrunta in mod frecvent, se numara: neutralism contra selectionism in evolutia moleculara; adaptarea; selectia de grup; echilibrul punctual; cladismul; „evo-devo”; „explozia cambriana”; extinctia in masa; competitia inter-specii; selectia sexuala; evolutia sexului; psihologia evolutionista; medicina darwiniana etc. Toate aceste controverse sunt generatoare de argumente fascinante si energice, nu numai in carti, ci si in discutiile nocturne ale studentilor.
Proiectarea inteligenta nu se ridica la nivelul acestor controverse. Nu este un argument stiintific, ci doar un simplu argument religios. Poate ca ar putea fi pus in discutie la ora de istorie a ideilor, intr-o ora de filozofie ce discuta erorile populare logice, sau intr-o ora de comparare a religiilor ce discuta originile miturilor. Dar nu nu are ce cauta in timpul unei ore de biologie din acelasi motiv pentru care alchimia nu se preda in timpul orei de chimie, flogilistica in timpul orei de fizica sau teoria berzei in ora de educatie sexuala. In aceste cazuri, cererea de egalitate pentru „ambele parti” e de-a dreptul ridicola. E ca si cum in timpul unei ore de istorie a Europei secolului al XX-lea, cineva ar cere sa se predea si teoria conforma careia Holocaustul nu a avut loc niciodata.
Daca Proiectul Inteligent ar fi cu adevarat o teorie stiintifica, demonstratiile pozitive ce il sustin, rezultate in urma cercetarilor, ar ajunge in publicatiile stiintifice si ar putea fi verificate de catre alti cercetatori. Dar nu se intampla asta. Si nu din cauza ca editorii ar refuza sa publice aceste gen de cercetari. Pur si simplu nu este nimic de publicat. Sustinatorii proiectarii inteligente omit intentionat sa faca acest pas, preferand, din motive evidente, sa apeleze direct la publicul naiv si – cu mare siretenie – la oficialii guvernamentali alesi de catre ei.
Argumentele oferite de creationisti sunt mereu aceleasi. Niciodata nu sunt capabili sa ofere o demonstratie pozitiva care sa sustina proiectarea inteligenta, nu, nici una! Tot ce fac e sa ofere o lista cu asa-zisele probleme ale teoriei evolutiei. Vorbesc despre „lipsurile” existente in continuitatea fosilelor descoperite. Ne sunt prezentate organe ce sunt complexe la modul „ireductibil” (mult prea complexe pentru a fi rezultatul selectiei naturale).
In toate cazurile exista o presupunere „implicita” ascunsa (desi, mai nou, nici nu mai incearca sa o ascunda) ca daca Teoria A intampina dificultati in a explica Fenomenul X, atunci trebuie sa preferam in mod automat Teoria B, fara ca macar sa intrebam daca Teoria B (creationismul in acest caz) reuseste sa explice mai bine fenomenul. Observati cat de dezechilibrata este aceasta situatie de fapt, si felul in care se foloseste de aparenta rezonabilitate a „sa-i invatam ambele versiuni”. Primei parti i se cere sa aduca dovezi solide pentru fiecare pas pe care il face. Cea de a doua parte nu este obligata sa aduca absolut nicio dovada, dar e declarata automat invingatoare, in clipa in care cealalta parte intampina o dificultate – genul de dificultate ce apare zilnic in stiinta, si care necesita multa munca pentru a fi rezolvata.
Deci, ce anume este acel gol din continuitatea fosilelor descoperite? Pur si simplu este absenta unei fosile care, daca ar fi descoperita, ar documenta o anumita tranzitie evolutionista. Aceasta fosila-lipsa ne spune ca ne lipseste un cadru din „filmul” complet al procesului evolutiv. Dar cu cata aroganta este acest „film” cerut, tinand cont de faptul ca doar o proportie minuscula din organismele moarte gasesc conditiile necesare fosilizarii.
Daca cercetatorii ar face la randul o cerere echivalenta, ar insemna sa ceara creationistilor dovezile care sa demonstreze ca Dumnezeu a creat oasele urechii mamiferelor. Dar nici cel mai fanatic creationist nu o sa sustina ca acest lucru ar fi posibil vreodata.
Biologii, pe de alta parte, pot sa sustina cu siguranta ca sunt in posesia unei secvente de fosile ce probeaza existenta tranzitiilor evolutioniste. Nu toate, dar suficiente, inclusiv descinderea noastra din maimuta bipeda Australopithecus. Dar asta nu e tot, cireasa de pe tort consta in faptul ca niciodata nu a fost gasita o fosila intr-un „loc gresit” al secventei evolutioniste. O astfel de fosila anacronica, daca ar fi gasita vreodata, ar da peste cap teoria evolutiei. Dupa cum si marele biolog J. B. S. Haldane a spus, atunci cand a fost intrebat ce anume ar putea contrazice evolutia: „Fosile de iepure in pre-Cambrian„.
In mod similar, afirmatia ca o structura biologica – flagelul bacteriilor, de exemplu – este prea complexa pentru a evolua prin intermediul selectiei naturale este folosita pentru pentru a sustine, prin intermediul unui silogism comun dar fals, in mod implicit teoria „rivala” a proiectarii inteligente. Acest gen de rationalizare aduce in discutie o alta posibilitate, daca flagelul bacteriei este prea complex ca sa fie rezultatul evolutiei, poate sa fie mult prea complex ca sa fi fost creat. Daca luam in considerare aceasta posibilitate ajungem la concluzia ca un zeu capabil sa creeze flagelul bacteriilor (ca sa nu mai pomenim de Univers) ar trebui sa fie o entitate mult mai complexa, si mai improbabila statistic, decat flagelul bacteriei sau chiar Universul.
Daca organismele complexe necesita o explicatie, atunci si proiectantul complex necesita una. A spune ca zeii sunt imuni la cerintele normale ale unei explicatii stiintifice nu reprezinta un raspuns sau o solutie.Nu poti sa ai ambele variante. Fie Proiectul Inteligent tine de stiinta, caz in care trebuie sa ofere o ipoteza stiintifica, adica una in care zeii nu au ce cauta. Fie nu tine de stiinta, caz in care trebuie indepartat din programul stiintific scolar si trimis acolo unde ii este locul, la biserica.
Flagelul bacteriilor nu este chiar asa de complex pentru a nu fi rezultatul evolutiei, lucru valabil pentru oricare alta structura vie studiata vreodata. Biologii au localizat serii plauzibile de intermediari, ce folosesc aceleasi componente ce se gasesc in toate sistemele vii. Dar chiar si in cazul in care biologii nu pot oferi o explicatie plauzibila, esentialul e ca logica „implicita” a creationistilor este eronata.
Nu exista dovezi care sa sprijine creationismul: exista doar asa-zisele „goluri” din continuitatea fosilelor descoperite, la care se adauga logica „implicita” a unui zeu. Desi este adevarat ca evolutia are multe lipsuri, dovezile pozitive care o sprijina sunt masive, rezultand din sute de mii de observatii. Aceste observatii provin din geologie, paleontologie, anatomia comparativa, fiziologie, biochimie, etologie, biogeografie si – din ce in ce mai mult – din genetica moleculara. Cantitatea de dovezi este atat de mare incat oponentii evolutiei sunt de-a dreptul comici pentru cei ce sunt la curent cu datele publicate. Evolutia exista, la fel cum exista si placile tectonice sau sistemul solar heliocentric.
Pana la urma, conteaza discutarea acestor idei, la scoala, in ora de stiinta ? Am fi tentati sa spunem ca nu conteaza. Poate ar trebui sa fim de acord cu cerintele creationistilor si sa predam ideile lor in scoli. La urma urmei, ar dura maxim 10 minute pentru a epuiza ideile creationiste, apoi putem reveni la stiinta si la controversele adevarate.
Dar, oricat ar fi de tentant, exista totusi o problema serioasa. Limbajul seducator al „sa predam controversa” continua sa transmita ideea, falsa si pernicioasa, cum ca ar exista doua tabere sustinute de argumente egale. Iar aceasta idee ar distrage atentia elevilor de la controversele importante si interesante din evolutie. Ba chiar mai rau, ar oferi creationismului victoria dorita. Adica fara a fi nevoit sa aduca un argument corect si stiintific, creationismul castiga dreptul de a avea o forma de supranatural recunoscuta drept o parte autentica a stiintei. Si acesta ar fi sfarsitul educatiei stiintifice.
Cateva controverse stiintifice evolutioniste
Baza evolutionista a comportamentului uman
Domeniul psihologiei evolutioniste (numita candva sociobiologie) sustine ca multe dintre trasaturile universale ale comportamentului uman (mai ales cel sexual), cat si diferentele dintre indivizi si grupurile etnice, au o baza genetica. Aceste trasaturi si diferente au evoluat la stramosii nostri prin intermediul selectiei naturale. Aceste afirmatii sunt invaluite in controverse deoarece este greu sa reconstruiesti fortele evolutioniste ce ne-au influentat stramosii, totodata etica ne impiedica sa facem experimente genetice pe oamenii moderni.
Selectia sexuala versus selectia naturala
Desi evolutionistii sunt de acord cu faptul ca adaptarile sunt rezultatul selectiei naturale, exista multe trasaturi, cum ar fi penajul elaborat al pasarilor masculi si diferentele de marime dintre sexe ce apar la multe specii, ce sunt cel mai bine explicate prin „selectia sexuala”: selectia se bazeaza faptul ca membrii de acelasi sex (de regula femele) prefera sa se imperecheze cu membrii celuilalt sex ce prezinta anumite trasaturi dorite. Evolutionistii dezbat provenienta trasaturilor animalelor (daca sunt rezultatul selectiei naturale sau a selectiei sexuale). Unii dintre biologi, inclusiv Darwin, considera ca multe dintre trasaturile fizice ce diferentiaza „rasele” umane sunt rezultatul selectiei sexuale.
Scopul selectiei naturale
Evolutionistii sunt de acord ca selectia naturala actioneaza asupra genelor din organism – indivizii ce poseda gene ce le ofera un avantaj in reproducere sau supravietuire vor avea mai multi descendenti, schimband, in timp, compozitia genetica a speciei (selectie individuala). Dar unii evolutionisti considera ca evolutia poate actiona si la nivele superioare: asupra populatiilor (selectie de grup), sau chiar asupra speciilor (selectie de specie). Importanta relativa a selectiei individuale fata de selectia de grup sau de specie constituie subiectul unor ample dezbateri.
Selectia naturala versus deriva genetica
Selectia naturala e un proces care duce la inlocuirea unei gene cu a alteia intr-un mod previzibil. Dar exista si un proces evolutionist aleatoriu numit deriva genetica, echivalentul genetic al zarului. Deriva genetica duce la schimbari imprevizbile in frecventa genelor care nu au cine stie ce influenta asupra adaptarii posesorului lor, si pot cauza evolutia prin schimbarea compozitiei genetice a populatiei. Se considera ca multe dintre trasaturile ADN-ului sunt rezultatul derivei genetice. Geneticienii evolutionisti se contrazic asupra importantei selectiei versus deriva atunci cand vine vorba de explicarea trasaturilor organismului si ale ADN-ului sau. Toti evolutionistii sunt de acord cu faptul ca deriva genetica nu poate explica evolutia adaptiva. Dar nu toata evolutia este adaptiva.
Surse: skepdic.com, guardian.co.uk